Parlamentul European a respins, miercuri, cu voturile decisive ale eurodeputaţilor PSD, propunerea de înjumătăţire a cantităţii de pesticide folosite în agricultură. „Fermierii au dreptul să producă hrană sănătoasă, dar în acelaşi timp să combată dăunătorii şi bolile pentru a-şi salva culturile şi pământul”, motivează decizia Florin Barbu, ministrul Agriculturii.
Barbu susține că și așa fermierii din România folosesc o cantitate de produse de protecţie a plantelor şi aşa foarte mică – 0,7 kg/ha – în comparaţie cu media europeană de 2,2 kg/ha, iar o reducere unitară a cantităţii de pesticide în termeni de procent fix aplicat la fiecare stat membru ar fi însemnat dificultăţi uriaşe pentru fermierii români în raport cu fermierii din statele care în prezent folosesc cantităţi şi de patru ori mai mari.
El a mai spus că e necesară dezvoltarea şi susţinerea unei agriculturi care să fie prietenoasă cu mediu, însă acest lucru nu poate fi făcut fără a se ţine cont de realităţile fiecărui stat membru al UE.
„Da, e nevoie să dezvoltăm şi să susţinem o agricultură prietenoasă cu mediul, dar acest lucru nu se poate face fără a ţine cont de realităţile existente în fiecare stat membru! Datoria noastră este să apărăm interesele fermierilor români, să îi susţinem pe ai noştri!”, a conchis ministrul PSD.